A.P.D.A.S. Asociatia Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat
Home
Despre noi
Membrii
Contact
Noutati

 

Bine aţi venit!                         

     Adresa de mail este Office@apdas.ro   sper sa functioneze!!!

PENTRU EXPUNERE DE MOTIVE CARE AR STA LA BAZA UNEI PROPUNERI LEGISLATIVE IN ACCEPTIUNEA APDAS VIZITATI PAGINA NOUTATI

MAI JOS LECTURATI CRITICILE NOASTRE CU PRIVIRE LA PROIECTUL DE LEGE PROPUS DE GUVERNUL ROMANIEI (APRILIE 2012)

    ATENTIE!

OPINIA APDAS Cu privire la proiectul de lege privind stabilirea si plata despagubirilor pentru imobilele preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist, a despagubirilor care se acorda cetatenilor romani in conformitate cu prevederile L. 9/1998 .

O prima observatie pe care o facem este aceea ca acest proiect de lege nu este insotit de nicio nota de fundamentare. De altfel, proiectul nu a fost intocmit cu respectarea principiilor de tehnica legislativa consacrate de L. 24/2000. Vom puncta aceste aspecte atunci cand vom face o analiza punctuala a proiectului pe articole.

Presupunem (in lipsa notei de fundamanetare) ca acest proiect se vrea un raspuns la recomandarea facuta de CEDO in hotararea pilot in sensul ca Romania sa ia masurile care sa garanteze protectia efectiva a drepturilor enuntate de art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 in contextul tuturor cauzelor similare, conform principiilor consacrate de Conventie.

Asadar, acest proiect de lege ar fi trebuit sa reflecte masuri concrete prin care statul garanteaza cetatenilor sai protectia efectiva a dreptului lor de proprietate prin adoptatea unui sistem coerent prin care cererile formulate de persoanele indreptatite in temeiul legilor speciale de reparatie sa fie solutionate intr-un termen rezonabil.

Curtea europeana a retinut in jurisprundenta sa ca atunci cand un stat contractant care a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1 adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate intr-un regim anterior, se poate considera ca aceasta legislatie genereaza un nou drept de proprietate aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 in beneficiul persoanelor care intrunesc conditiile de restituire.

De asemenea Curtea a retinut deja ca statul roman a optat pentru principiul restituirii integrale pentru privarile de proprietate care au avut loc in perioada regimului comunist.

In aceste conditii, adoptarea unei legi prin care cererile de restituire formulate de persoanele care intruneau conditiile de restituire pentru bunurile preluate abuziv de statul comunist sa fie solutionate dupa alte principii si reguli decat cele consacrate prin legile in temeiul carora s-au formulat cererile nu ar conduce decat la aparitia unor noi nedreptati si la noi violari ale dreptului de proprietate al acestor persoane, astfel cum a fost generat de legislatia in vigoare anterior adoptata.

Suprimarea restituirii in natura dupa ce prin legislatia actuala legiuitorul a generat in beneficiul persoanelor care intrunesc conditiile de restituire un drept de proprietate aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 nu este altceva decat o noua nationalizare.

Pe de alta parte, adoptarea proiectului de lege in forma propusa nu ar reprezenta decat o sanctionare nedreapta a celor care au depus cereri de restituire cu respectarea termenelor si conditiilor impuse de lege si au asteptat ca angajatii institutiilor statului sa-si indeplineasca cu buna credinta atributiile de serviciu in sensul solutionarii notificarilor depuse.

Este inacceptabil ca recunoscandu-se prin chiar proiectul de lege vocatia la despagubiri la valoarea reala a bunurilor preluate de regimul comunist, actualul regim presupus democratic sa hotarasca la mai bine de 20 de ani de la adoparea primei legi de restituire (ne referim la L. 18/991) si la 11 ani de la data intrarii in vigoare a L. 10/2001 ca persoanelor indreptatite ale caror notificari nu au fost solutionate pana in prezent din motive care in niciun caz nu le pot fi imputate acestora sa li se plateasca numai 15% din ceea ce li s-ar cuveni iar aceste sume sa fie esalonate pentru un deceniu.

Din denumirea poiectului rezulta ca acesta este pentru o lege privind stabilirea si plata despagubirilor pentru [?]. Consideram ca o lege al carei scop declarat este cel afirmat prin titlul proiectului este complet inutila nefiind altceva decat o dubla legiferare.

Art. 1 al. 2 al proiectului de lege suprima restituirea in natura dintre masurile reparatorii prevazute pana in prezent in legile speciale de restituire. De asemenea este suprimata posibilitatea acordarii masurilor constand in compensari cu alte bunuri.

O atare suprimare este profund inechitabila, neconstitutionala si discriminatorie. Cata vreme Curtea Europeana afirma ritos ca atunci cand un stat contractant care a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1 adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate intr-un regim anterior, se poate considera ca aceasta legislatie genereaza un nou drept de proprietate aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 in beneficiul persoanelor care intrunesc conditiile de restituire, orice modificari ale legislatiei trebuie sa tina seama de existenta concreta a acestui drept si sa urmareasca garantarea acestuia, restrangerea exercitiului dreptului fiind posibila numai in cazuri exceptionale atat de conventiile si tratatele la care Romania este parte cat si de insasi Constitutie.

Art. 2 enumera niste principii care ulterior sunt incalcate de majoritatea articolelor proiectului de lege. Proiectul de lege incalca in mod flagrant cel putin principiul echitatii. In privinta principiului predictibilitatii trebuie remarcat ca in ipoteza adoptarii acestui proiect de lege, niciunul dintre beneficiarii legilor speciale de restituire nu se vor mai astepta la nimic sau se vor putea astepta la orice, in toate cazurile asigurandu-se predictibilitatea.

Art. 3 Initiatorii propunerii au incercat la art. 3 sa defineasca termenii si definitii care apar in continutul proiectului de act normativ. Un asemenea demers este inutil intrucat toti termenii si toate definitiile sunt deja cunoascute, consacrate si in general nu au intelesuri diferite celor folosite in limbajul comun. Inutilitatea acestui articol este demonstrata de chiar faptul ca definirea unor termeni se face prin trimiterile la definitiile date de norme deja existente ? cu titlu de exemplu: unitati detinatoare, entitatea investita cu solutionarea notificarii.

Art. 4 se refera la categoria de cetateni carora urmeaza a li se aplica prevederile propunerii legislative.

Astfel legea urmeaza a se aplica persoanelor care ale caror cereri nu au fost solutionate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Categoria de beneficiari ai legii este ambiguu definita neintelegandu-se prea bine din cuprinsul proiectului ce inseamna solutionarea cererilor. In opinia initiatorilor legii, a se vedea art. 8 din proiect se pare ca intra in categoria de ?beneficiari? ai legii si persoanele in favoarea carora au fost pronuntate de catre instante hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in care sunt mentionate sumele ce li se cuvin, precum si cei in favoarea carora au fost emise la data intrarii in vigoare a viitoarei legi titluri de despagubire, ceea ce in mod evident presupune o retroactivitate a legii noi.

Art. 5 si art. 6 din Cap. II al proiectului intitulat Stabilirea modalitatii de calcul, plafonare si esalonare a despagubirilor nu fac decat sa reia dispozitii cuprinse in legi aflate in vigoare.

Art. 7 contine prevederea aberanta ?persoanele indreptatite beneficiaza de despagubiri in cuantum de 15% din valoarea valoarea stabilita potrivit dispozitiilor art. 5.? Urmatorul alineat prevede ca plata sumelor prevazute la alin. (1) se face in transe, esalonat pe o perioada de 10 ani.

Ne intrebam care este justificarea obiectiva care ar justifica restrangerea exercitiului dreptului de proprietate convertit intr-un drept de creanta impotriva statului in conditiile in care toate celelalte persoane care si-au vazut solutionate cererile anterior intrarii in vigoare a legii au beneficiat de un drept la despagubire la valoarea reala a bunului preluat abuziv? Aplicarea unei astfel de norme ar duce la situatii vadit discriminatorii, in contradictie cu art. 16 din Constitutie.

Art 8. Am aratat deja ca acest articol include in categoria ?beneficiarilor? persoane ale caror notificari au fost solutionate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ori acele persoane in favoarea carora s-au emis titluri de despagubire pana la data intrarii in vigoare a noii legi. O asemenea prevedere este in mod evident retroactiva si incalca prevederile art. 15 din Constitutie. De asemenea, aceasta prevedere incalca in mod flagrant dreptul de proprietate al acestei categorii de persoane astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si al carui inteles a fost lamurit inclusiv in hotararea pilot ? paragraful 182.

Art. 9 Esaloneaza pentru categorii de persoane carora in mod evident legea noua n-ar trebui sa li se aplice plata drepturilor constatate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile pentru o perioada de 12 ani.

Art. 10 ?Inventeaza? o noua comisie de verificare a rapoartelor de evaluare evident in scopul simplificarii si accelerarii procedurii de restituire a proprietatilor.

Capitolul III din proiect ar trebui potrivit titlulului sa contina masuri privind urgentarea solutionarii cererilor.

Art. 11 instituie un termen de decadere in care persoanele indreptatite pot completa dosarele depuse la entitatile investite de lege. Instituirea unui astfel de termen de decadere este profund inechitabila si imorala in conditiile in care pana in present, sute de proprietari au fost nevoiti din cauza neglijentei manifestate de angajatii entitatilor investite de lege cu solutioanrea cererilor sa depuna actele aferente notificarilor de mai multe ori fara ca vreunul dintre ei sa aiba vreodata garantia ca dosarul sau ar fi complet, neprimind niciodata vreo comunicare in acest sens.

Solutia legislativa corecta ar presupune din punctul nostru de vedere sa i se permita persoanei indreptatite sa-si dovedeasca drepturile afirmate pe toata perioada derularii procedurii administrative si inclusiv in fata instantei in cadrul unei eventuale contestatii tocmai pentru a exista o contrapondere, un mijloc de aparare eficient al dreptului de proprietate al persoanei indreptatite ? imprescriptibil potrivit legislatiei in vigoare.

Evident ca o astfel de solutie ar permite entitatii investite cu solutionarea notificarii sa se pronunte in baza actelor aflate la dosarul notificarii in sensul respingerii cererii ca nedovedita, o asemenea solutie urmand a fi supusa insa controlului instantelor de judecata.

Art. 13 este de neinteles cu atat mai mult cu cat este inclus in capitolul care ar trebui sa cuprinda masuri privind urgentarea solutionarii cererilor.

Ne intrebam cum anume ar fi urgentata solutionarea vreunei cereri prin instituirea unui noi control administrativ al unei dispozitii deja emise, control exercitat de o alta institutie cu atributii administrative a statului?

Crearea in sarcina C.C.S.D. a unor astfel de atributii de control pe langa faptul ca ar incalca principiul separatiei puterilor nu ar face decat sa ingreuneze procedura de restituire.

Termenele propuse in proiectul de lege pe langa faptul ca sunt nerezonabile, initiatorii proiectului parand sa uite ca cererile care ar trebui solutionate au fost depuse cu mai bine de 10 ani in urma, nerespectarea lor nu are niciun fel de sanctiune.

Reamintim ca proiectul nu prevede posibilitatea formularii de noi cereri in virtutea niciunei dintre legile de reparatie astfel incat este profund neechitabila atat durata acestor noi termene instituite in conditiile in care acestea incep sa curga de la data intrarii in vigoare a legii. Dimpotriva, art. 23 este explicit in sensul ca in virtutea noii legi nu opereaza nicio repunere in drepturi.

Din interpretarea prevederilor proiectului ar rezulta ca o persoana indreptatita care a formulat o notificare in temeiuil L. 10/2001, nesolutionata la data intrarii in vogoare a legii ar putea avea de asteptat un nou termen de 48 de luni in care Primaria municipiului Bucuresti sa ii solutioneze cererea, urmat de o noua perioada de asteptare de 36 de luni in care CCCSD va emite dispozitia de validare/invalidare a dispozitiei emise.

In cazul nerespectarii acestor termene, insa numai dupa epuizarea lor (situatie care implica o limitare a accesului la justitie), in termen de 18 luni are posibilitatea sesizarii instantei de judecata.

In ceea ce priveste despagubirea in cuantum fix de 500 euro in situatia in care din acte nu rezulta suprafata constructiei pentru care s-au solicitat despagubiri o astfel de suma este ridicola, in practica existand numeroase situatii in care demersurile facute de persoanele indreptatite pentru procurarea unor acte care sa contina descrierea constructiei le-au costat pe acestea sume mult mai mari de bani. Amintim ca Arhivele nationale percep un tarif de 45 de lei pentru fiecare act. Tarife chiar mai mari au si fostele ICRAL-uri. Acestor tarife li se adauga contravaloarea cheltuielilor de transport si alte cheltuieli in situatia in care imobilul notificat s-ar afla in alta localitate decat cea in care isi are domiciliul persoana indreptatita.

Din capitolul 4 Dispozitii tranzitorii si finale ne-a atras atentia in special art. 20 prin care se modifica art. 50/1 din Legea 10/2001, remarcand faptul ca pentru proprietarii ale caror contracte au fot anulate prin hotarari definitive si irevocabile, initiatorii proiectului se pare ca au identificat resursele financiare pentru a le fi achitat integral si neesalonat pretul platit actualizat cu indicele preturilor de consum.

Concluzia noastra referitoare la acest proiect este aceea ca la elaborarea lui, autorii nu au avut in vedere principiile generale de legiferare. Proiectul nu cuprinde solutii viabile si nici nu ofera niciun fel de fundamentare pentru continutul sau. Cuprinde norme profund inechitabile, neconstitutionale si care incalca normele tratatelor si conventiilor la care Romanaia este parte, neaducand niciun fel de imbunatatire procesului de solutionare a cererilor de restituire formulate de persoanele indreptatite.

Va recomandam sa continuati sa promovati actiuni in revendicare prin comparare de titluri, invocand dispozitiile art.1 din Primul Protocol al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Legea 1/2009 contravine acestei Conventii, iar prin Constitutia Romaniei, cand exista conflict intre legea interna si Conventi Europeana, prioritate are legea internationala.

De vazut si pagina noutatilor.

 

Memoriu

Contra recursului in interesul legii promovat de Procurorul General al Romaniei si admis de ?nalta Curte de Casaţie şi Justiţie ?n dosarul nr.60/2008

Precum şi a Legii adoptate de Camera Deputaţilor ?n data de 24 iunie 2008

 

 

Odată admis acest recurs ?n interesul legii promovat de către Procurorul General, drepturile de proprietate ale foştilor proprietari de case naţionalizate, membrii ai asociaţiei noastre, au fost ?ncălcate potrivit art.1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului si art.6 din aceeasi Convenţie,  potrivit art.44, 21 şi art.16 din Constituţia Rom?niei, potrivit art.480, 481 şi următoarele din Codul Civil, aceştia nemaiav?nd posibilitatea de a-şi valorifica dreptul lor de proprietate ce nu a ?ncetat să existe ?n cazul imobilelor preluate de stat fără titlu. Aceleaşi drepturi sunt ?ncălcate şi prin adoptarea legii mai sus menţionate.

Art.22 alin.5 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, prin formularea „Nerespectarea termenului de 12 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita ?n justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent” nu face dec?t să instituie o decădere din dreptul de a mai cere, ?n baza Legii 10/2001, măsuri reparatorii ?n natură sau prin echivalent. Formularea ?n sine, ne duce la concluzia că se referă strict la Legea 10/2001 şi nu instituie o interdicţie şi pentru aplicabilitatea dreptului comun privind acţiunea ?n revendicare a caselor naţionalizate. Dacă legea ar fi dorit să interzică expres acţiunea ?n revendicare pe dreptul comun a imobilelor naţionalizate, atunci textul legii ar fi sunat ?ntocmai, făc?nd referire expresis verbis la această acţiunea ?n revendicare. Legea se referă ?nsă la „măsuri reparatorii ?n natură sau prin echivalent” noţiuni introduse de această lege specială şi evident că se referă strict la aceste măsuri reparatorii.

Textul art.22 alin.5 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005 spune că persoana ?ndreptăţită nu mai poate cere beneficiul acestei legi ?n justiţie dacă nu a depus notificare ?n termen şi nu instituie o interdicţie generală de a mai revendica pe dreptul comun, mai ales ?n situaţia c?nd dreptul de proprietate nu a fost pierdut datorită unei preluări fără titlu a imobilului naţionalizat.

 

Art.6 alin.2 din Legea 213/1998 face trimitere la o lege specială de reparaţie, ?nsă dacă e să ne raportăm, ?n cazul imobilelor preluate abuziv de stat la Legea specială de reparaţie nr.10/2001 modificată prin Legea 247/2005, prin interpretarea de mai sus este evident că nu se exclude posibilitatea valorifcării dreptului comun ?n vederea revendicării unui imobil naţionalizat, ?n condiţiile ?n care dreptul de proprietate a fostului proprietar nu a ?ncetat să existe.

Art.6 alin.2 din Legea 213/1998 devine inaplicabil ?n condiţiile ?n care, potrivit şi aprecierilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ?n cauza Străin şi alţii ?mpotriva Rom?niei, pct.56, Legea 10/2001 nu conţine o o dispoziţie specifică asupra dreptului la indemnizaţie a persoanelor private abuziv de bunul lor.

 

Acţiunea ?n revendicare imobiliară este imprescriptibilă extinctiv dupa cum constată şi CEDO ?n cazul Păduraru contra Rom?niei. Cazul imobilelor naţionalizate nu face dec?t să pună ?n valoare acest principiu de drept civil. ?n fapt, avem de a face cu dreptul de proprietate a fostului proprietar ce nu a ?ncetat să existe şi dreptul de proprietate a noului proprietar ce l-a dob?ndit de la stat ca neproprietar ?n acest caz abord?ndu-se teza acţiunii ?n revendicare prin comparare de titluri sau chiar cu statul ?nsuşi ca neproprietar, ?n acest caz abord?ndu-se acţiunea proprietarului neposesor ?mpotriva posesorului neproprietar.

Odată declarată inadmisibilitatea unor astfel de acţiuni, pe argumentaţia oferită de Procurorul General şi preluată de ?nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se ajunge la o ?ncălcare a art.44 alin.2 din Constituţie, care face referire la ocrotirea şi garantarea ?n mod egal de către lege, indiferent de titular. Or, dacă acţiunile ?n revendicare pe dreptul comun a imobilelor naţionalizate au devenit inadmisibile s-ar da prevalenţă titlului de proprietate al noilor proprietari, ?n mod discriminator, ?ncălc?ndu-se dreptul de proprietate al foştilor proprietari. Fostul proprietar este privat de aducerea titlului său de proprietate ce produce efecte juridice şi ?n prezent ?n faţa instanţelor judecătoreşti şi compararea lui cu titlul de proprietate al noului proprietar, fapt ce ar duce la o ?ncălcare şi a art.21 alin.2 din Constituţia Rom?niei. Limitările care pot fi aduse prin legi interne, aşa cum susţine şi Procurorul General nu se pot aduce prin ?ncălcări de alte drepturi constituţionale.

S-ar mai ?ncălca art.16 alin.1 din Constituţia Rom?niei, ajung?ndu-se la o situaţie discriminatorie ?ntre cei ce au imobile naţionalizate şi care nu vor mai putea beneficia de acţiunea ?n revendicare, şi cei care au alte imobile pentru care pot exercita această acţiune, inclusiv noii proprietari de imobile naţionalizate care ?şi vor putea proteja dreptul printr-o astfel de acţiune.

Fostului proprietar i s-a adus o ?ncălcare a dreptului de proprietate prin naţionalizare pentru ca acum să i se limiteze din nou dreptul de a revendica acest imobil, ?ncălc?ndu-i-se trei drepturi fudamentale.

Statul Rom?n a mai fost condamnat ?n cauza Caracas vs. Rom?nia şi Constantinescu vs. Rom?nia şi altele, pentru declararea ca inadmisibile a acţiunilor ?n revendicare a imobilelor naţionalizate, inadmisibilitatea declarată de instanţele rom?neşti pe considerentul că ar fi apărut Legea 112/1995.

?n considerentele Deciziei 145/2004, Curte Constituţională apreciază că: „?n considerarea argumentelor prezentate, Curtea consideră că art.46 alin.2 teza a doua din Legea 10/2001, recunosc?nd validitatea titlului de proprietate al dob?nditorului de bună-credinţă, nu a ?nţeles ?nsă să consacre şi prevalenţa acestuia faţă de titlul proprietarului iniţial, care, potrivit aceleaşi legi, nu a ?ncetat nici un moment să existe.

Textul de lege criticat nu tranşează, aşadar, conflictul de interese legitime ?ntre proprietarul iniţial şi dob?nditorul de buna-credinţă al imobilului, ?n favoarea acestuia din urmă, ci determină exclusiv premisele litigiului dintre proprietarul iniţial şi dob?nditorul de bună-credinţă al bunului său, prin efectul ?nstrăinării consfinţite de o altă persoană, litigiu care constă ?n coexistenţa a două titluri de proprietate av?nd acelaşi obiect, deci contradictorii şi excluz?ndu-se reciproc.”

Iată că şi opinia Curţii Constituţionale este de a da posibilitatea justiţiei de a analiza, de la caz la caz, coexistenţa acestor titluri, a fostului şi a actualului proprietar şi de a da prevalenţă unuia dintre ele, o astfel de acţiune fiind, printr-o apreciere implicită a Curţii Constituţionale, perfect admisibilă.

Procurorul General şi ?nalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi avut mult mai multe argumente ?n favoarea admisibilităţii acestei acţiuni ?n revendicare, argumente ce ţin de texte de lege superioare ca şi putere juridică faţă de cele invocate şi ar fi fost şi ?n concordanţă cu cazuistica CEDO ?n materie.

Legea adoptată are un caracter discriminator, favoriz?nd clar chiriaşii cumpărători. Fostului proprietar ?i este limitat accesul la justiţie, deşi dreptul de proprietate asupra imobilului naţionalizat nu a ?ncetat să existe, acesta fiind trimis la măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, măsuri reparatorii care nu s-au materializat p?nă ?n prezent. Chiriaşului ?nsă, i se conservă dreptul, deşi statul i-a v?ndut un bun care nu era al lui. Apoi, pentru acei chiriaşi cumpărtori de imobile naţionalizate cărora li s-a anulat contractul de v?nzare cumpărare se acordă despăgubiri băneşti la valoarea de piaţă a imobilului şi li se şi pun la dispoziţie imobile din fondul locativ de stat. Discriminarea este evidenta.

 

Punct de vedere social.

 

Practic, prin admiterea recursului ?n interesul legii, fostul proprietar al cărui drept de proprietate nu a ?ncetat să existe nu va mai putea valorifica acest drept al său prin raportare la dreptul de proprietate al noului proprietar.

După ce statul a făcut o nouă naţionalizare prin adoptarea unor legi ce dădeau posibilitatea vinderii imobilelor naţionalizate, de cele mai multe ori, statul v?nz?nd imobile pentru care nu avea titlu valabil, se ?ncearcă acum blocarea oricărei şanse de a mai repara acele erori comise cu asentimentul legii.

Apoi, tot Statul dă o lege care acoperă fraudele comise cu buna-credinţă a subdob?nditorului.

Acum, tot Statul Rom?n, prin glasul Procurorului General vrea să „interzică”, apel?nd la justiţia supremă, şi ultima şansă ca fostul proprietar să mai aibă posibilitatea de a-şi redob?ndi imobilul ?n natură, deşi are un drept de proprietate actual asupra lui.

După 17 ani de inexactitate legislativă ?n materie, fostului proprietar i s-ar interzice orice şansă de a mai recăpăta imobilul naţionalizat ?n natură, fiind trimis pe o lege specială pentru măsuri reparatorii incerte, şi care va avea o finalitate nesigură, probabil, pentru următorii 17 ani.

 

 24 iunie 2008                                                     Av. Radu Arseni

PROCURORUL GENERAL AL ROMANIEI A INITIAT UN RECURS IN INTERESUL LEGII PENTRU A FACE INADMISIBILE ACTIUNILE IN REVENDICARE PRIN COMPARARE DE TITLURI INITIATE IN BAZA DREPTULUI COMUN!

 

 IATA MOTIVELE ACESTUIA:

Nr.  807/C/190/2007

                    806/C/189/2007

            din  _____________  2007           

 

Expediat la ?nalta Curte de Casaþie ºi Justiþie la data de 4 octombrie 2007

 

 

              C ã t r e,

 

                   PREªEDINTELE  ?NALTEI CURÞI DE CASAÞIE ªI JUSTIÞIE

 

                        ?n conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.57 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanþei de Urgenþã a Guvernului nr. 138/2000, art.25 lit.a ºi art.63 lit.f din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciarã , republicatã,  formulez prezentul    

 

 RECURS  ?N  INTERESUL LEGII

 

                        ?n practica judiciarã s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea acþiunii ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun, av?nd ca obiect revendicarea imobilelor preluate ?n mod abuziv ?n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acþiuni formulate dupã intrarea ?n vigoare a Legii nr. 10/2001.

                      1. Astfel, unele instanþe de judecatã au considerat cã, de la intrarea ?n vigoare a Legii nr. 10/2001,  respectiv  de la data de 14.02.2001, restituirea imobilelor preluate ?n proprietatea statului ?n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevãzute de art.2 alin.1 din acest act normativ se realizeazã numai prin procedura specialã, stabilitã de aceastã lege ºi, ?n consecinþã, acþiunea ?n revendicare de drept comun este inadmisibilã.

                        ?n acest sens, s-a reþinut cã Legea nr.10/2001 are aplicare imediatã, fiind o lege specialã ºi derogatorie de la dreptul comun.

                       Totodatã, s-a apreciat cã, ?ntruc?t dispoziþiile art. 6 alin.2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publicã ºi regimul juridic al acesteia, aratã cã „bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obþinute prin vicierea consimþãm?ntului, pot fi revendicate de foºtii proprietari sau de succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaþie”, rezultã cã acþiunea ?n revendicare directã este inadmisibilã.

                      S-a considerat cã acþiunea ?n revendicare ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun nu poate fi admisã nici atunci c?nd persoanele ?ndreptãþite au urmat procedura administrativã  obligatorie, prevãzutã de dispoziþiile Legii nr.10/2001, at?t ?n situaþiile ?n care aceastã procedurã a fost finalizatã, prin emiterea deciziei sau dispoziþiei motivatã, c?t ºi ?n situaþia ?n care aceastã procedurã nu a fost ?ncheiatã. (Anexa I)

 

                        2. Alte instanþe, dimpotrivã, au opinat cã acþiunea ?n revendicare ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun, formulatã dupã intrarea ?n vigoare a Legii nr.10/2001 este admisibilã.

             S-a apreciat cã, deºi potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificãrii atrage pierderea dreptului de a  solicita ?n justiþie mãsuri reparatorii sau prin echivalent, aceasta nu poate avea altã semnificaþie, dec?t aceea a pierderii beneficiului Legii nr.10/2001 de cãtre persoana ?ndreptãþitã, iar acest efect nu poate fi extins asupra altor acþiuni pe care aceasta le-ar putea promova ?n justiþie, cum este ºi acþiunea ?n revendicare.

            Faptul cã potenþialul beneficiar al Legii nr. 10/2001, prin nerespectarea  exigenþelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocaþia de a se bucura de mãsurile reparatorii speciale reglementate ?n cuprinsul acesteia, nu ?mpiedicã posibilitatea intentãrii unei acþiuni ?n revendicare de drept comun.

           S-a mai susþinut cã Legea nr.10/2001, ca lege specialã ?n materia restituirilor, nu interzice sã se facã uz de mijloacele dreptului comun dar, cu observarea exactã a graniþelor dintre norma generalã ºi norma specialã, precum ºi eventuala lor interferenþã.

            De asemenea, s-a apreciat cã dupã intrarea ?n vigoare a Legii nr. 10/2001, acþiunea ?n revendicare ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun este admisibilã ºi atunci c?nd vizeazã imobile ?nstrãinate prin acte de dispoziþie foºtilor chiriaºi, de cãtre unitatea deþinãtoare, caz ?n care trebuie sã se procedeze la compararea titlurilor de proprietate deþinute de pãrþi.

                        Instanþele care au procedat ?n aceastã modalitate, au considerat cã efectele deposedãrii unui proprietar de bunul ce constituie obiectul dreptului sãu de proprietate, constau ?n pierderea doar a unuia dintre atributele acestui drept, cu consecinþa pãstrãrii calitãþii de proprietar, avutã la data preluãrii, efect consacrat expres ºi prin dispoziþiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001.

                        Acest text care reproduce, ?n cuprinsul legii speciale, dispoziþiile din dreptul comun, conþinute de art.480 din Codul civil, dã vocaþia titularului dreptului de proprietate, de a recurge la toate mijloacele legale, administrative sau judiciare, pentru a obþine recunoaºterea acestui drept ?ntr-o manierã pe care o considerã adecvatã finalitãþii urmãrite.

                        De altfel, Legea nr.10/2001, ca lege specialã, nu interzice a se face uz de mijloacele dreptului comun, iar acþiunea ?n revendicare formulatã potrivit dispoziþiilor art.480 Cod civil este mijlocul procedural cel mai eficient.

                        Faptul cã potenþialul beneficiar al Legii nr.10/2001, prin nerespectarea exigenþelor procedurale ale acestui act normativ, pierde vocaþia de a beneficia de mãsurile reparatorii reglementate ?n cuprinsul sãu, nu poate constitui un fine de neprimire al acþiunii ?n revendicare, ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun. (Anexa II)

 

                     Apreciez  primul  punct de vedere  ca fiind ?n litera  ºi spiritul legii.

 

                     ?n conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Constituþia Rom?niei, legea civilã dispune numai pentru viitor, iar potrivit dispoziþiilor art.1 din Codul civil, legea civilã nu are putere retroactivã.

                    Aceste texte legale consacrã teza unanim acceptatã cã legea nouã trebuie sã respecte suveranitatea legii vechi, astfel ?nc?t ea nu poate nimici sau modifica trecutul juridic.

                       Totodatã, se recunoaºte fãrã rezerve ºi aplicarea imediatã a legii noi, ?n sensul cã acþiunea ei se extinde nu numai asupra situaþiilor juridice care urmeazã sã existe, sã se modifice ori sã stingã, ci ºi faptelor juridice pendinte (facta pendentia) ori efectelor viitoare ale unor raporturi juridice trecute (facta futura).

                       ?n referire la imobilele preluate abuziv ?n perioada  6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este de observat cã normele legale ?n conflict, respectiv, Codul civil ºi Legea nr. 10/2001, vizeazã situaþii juridice nãscute sub imperiul legii vechi, durabile ?nsã ?n timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.

                     Anterior intrãrii ?n vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea principiului restitutio in integrum, ca efect al ineficacitãþii actelor de preluare, a fost guvernatã  de prevederile dreptului comun ?n materia revendicãrii, reprezentat prin  dispoziþiile art. 480 ºi art. 481 din Codul civil.

                     Deºi avantajos prin accesul direct la instanþele judecãtoreºti, dar rigid ºi conservator prin c?mpul sãu de aplicare (?ntruc?t a fost restr?ns la actele de preluare fãrã titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost pãrãsit de Legea nr. 10/2001, fiind ?nlocuit cu norme speciale de drept substanþial ºi cu o procedurã administrativã, obligatorie ºi prealabilã sesizãrii instanþelor judecãtoreºti.

                     Legea nouã extinde aplicarea principiului restitutio in integrum ºi totodatã, diversificã amplu gama mãsurilor reparatorii pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ ºi ?n parte, necunoscute dreptului civil comun.

                       Legea nr. 10/2001 ca lege nouã, suprimã practic acþiunea dreptului comun ?n cazul ineficacitãþii actelor de preluare la care se referã ºi, fãrã a elimina accesul la justiþie, perfecþioneazã sistemul reparator, iar prin norme de procedurã speciale ?l subordoneazã controlului judecãtoresc.

                      Prin legea nouã sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivã a imobilelor din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, ce intrã sub incidenþa acestui act normativ, indiferent dacã preluarea s-a fãcut cu titlu valabil sau fãrã titlu valabil, fiind vizatã inclusiv, restituirea acelor imobile a cãror situaþie juridicã ºi-ar fi putut gãsi dezlegarea, p?nã la data intrãrii sale ?n vigoare, ?n temeiul art. 480 ºi art. 481 din Codul civil.

                       Temeiul naºterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.

                     Astfel, dacã actul de preluare prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonomã, facta praeterita, situaþia juridicã pe care a generat-o, const?nd ?n calitatea de proprietar recunoscutã statului, cu ?ntreg complexul de drepturi ºi obligaþii pe care le implicã, constituie o situaþie juridicã cu persistenþã ?n timp – facta pendentia care, detaº?ndu-se de momentul constituirii sale, ?ºi continuã existenþa, intr?nd astfel ?n domeniul temporal de incidenþã a noii reglementãri care, astfel, devine aplicabilã, fãrã a retroactiva.

                      Totodatã, fiind vorba de o situaþie juridicã obiectivã, av?ndu-ºi originea ?n lege, iar nu de o situaþie juridicã subiectivã, constituitã prin manifestarea de voinþã a unuia sau a unor subiecte de drept, legea nouã o poate reglementa ?n termenii care ?i sunt proprii, aduc?ndu-i modificãri sau chiar pun?ndu-i capãt, ?n cadrul domeniului sãu temporal legitim de acþiune.

                   ?ntruc?t reglementãrile cuprinse ?n Legea nr. 10/2001 intereseazã substanþial ºi procedural ordinea publicã, rezultã cã acestea sunt de imediatã aplicare.

                   Soluþia a fost anticipatã legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã ºi regimul juridic al acesteia, care prevede cã: „Bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obþinute prin vicierea consimþãm?ntului, pot fi revendicate de foºtii proprietari sau succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaþie.” 

                    ?n acest context, dupã data intrãrii ?n vigoare a Legii nr. 10/2001, acþiunea ?n revendicare a imobilelor pe care le vizeazã nu mai este admisibilã pe calea dreptului comun, persoanele ?ndreptãþite fiind þinute sã urmeze procedura stabilitã de legea specialã.

                    Este de precizat ?nsã, cã o acþiune fondatã pe dispoziþiile noii legi este condiþionatã de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilã sesizãrii instanþei judecãtoreºti.

                  Declanºarea procedurii are loc, ?n conformitate cu prevederile art. 21 ºi urmãtoarele din Legea nr. 10/2001, pe calea unei notificãri adresate de persoana ?ndreptãþitã persoanei juridice deþinãtoare.

                    Pentru evitarea perpetuãrii stãrii de incertitudine ?n ceea ce priveºte situaþia juridicã a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen ?n interiorul cãruia trebuie adresatã notificarea, termen prelungit succesiv, sancþiunea nerespectãrii lui const?nd, potrivit art.22 alin.5, ?n pierderea dreptului de a solicita ?n justiþie mãsuri reparatorii ?n naturã sau prin echivalent.

                     Av?nd ?n vedere aceste considerente apreciem cã, dupã data intrãrii ?n vigoare a Legii nr. 10/2001, o acþiune ?n revendicare a imobilelor pe care le vizeazã acest act normativ, ?ntemeiatã pe dispoziþiile dreptului comun este inadmisibilã, at?t ?n situaþia ?n care nu s-a declanºat procedura administrativã, prealabilã ºi obligatorie prevãzutã de legea specialã, c?t ºi ?n situaþia ?n care aceastã procedurã nu este finalizatã la data sesizãrii instanþei.

                    Astfel, ?n cazul unor ?nt?rzieri nejustificate ale rãspunsului la notificarea adresatã deþinãtorului bunului, persoanele ?ndreptãþite pot obþine soluþionarea notificãrii ºi, ca atare, mãsurile reparatorii prevãzute de Legea nr.10/2001, pe calea unei acþiuni ?n justiþie ?ndreptate ?mpotriva refuzului nejustificat al entitãþii deþinãtoare, de a rãspunde la notificare, iar nu pe calea unei acþiuni ?n revendicare de drept comun.

                     Considerãm cã nu se poate opera nici cu cealaltã soluþie a unor instanþe de judecatã, consacratã ?n materie de revendicare, respectiv, aceea de comparare a titlurilor de proprietate deþinute de pãrþi ºi de caracterizare a unuia din ele ca fiind mai puternic.

                     Aceastã concluzie decurge din faptul cã ?n conformitate cu art.45 alin.2 ºi 4 coroborat cu art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, dupã intrarea ?n vigoare a acestui act normativ, restituirea imobilelor preluate fãrã titlu valabil ºi ?nstrãinate prin acte de dispoziþie este condiþionatã de constatarea pe cale  judecãtoreascã  a nulitãþii actului de ?nstrãinare, determinatã de reaua-credinþã a pãrþilor din actul de ?nstrãinare, iar ?n cazul imobilelor preluate cu titlu valabil, aceeaºi mãsurã este consecinþa constatãrii nulitãþii absolute a actelor juridice de ?nstrãinare, pentru ?ncãlcarea dispoziþiilor imperative ale legilor ?n vigoare la data ?nstrãinãrii.

                      De asemenea, potrivit dispoziþiilor art. 18 lit.c din Legea nr. 10/2001, dacã „imobilul a fost ?nstrãinat cu  respectarea dispoziþiilor legale”, mãsurile reparatorii se stabilesc numai ?n echivalent.

                     Din interpretarea acestor norme legale rezultã cã, ?n situaþia ?n care imobilul preluat de stat a fost ?nstrãinat fostului chiriaº, rezolvarea acþiunii formulate ?mpotriva subdob?nditorului nu se poate face ?n temeiul dispoziþiilor dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate ci, numai ?n baza prevederilor Legii nr. 10/2001.

                     Se impune astfel, sã fie cercetate succesiv, valabilitatea titlului v?nzãtorului iar apoi, buna-credinþã a pãrþilor din actul juridic de ?nstrãinare, sau respectarea dispoziþiilor imperative ale legilor ?n vigoare la data ?nstrãinãrii.

                     Ca atare, nulitatea absolutã a actului de ?nstrãinare, constatatã ?nsã ?n contextul art. 45 din Legea nr. 10/2001, se impune ca o premisã inevitabilã restituirii ?n naturã a imobilului preluat abuziv.

                    Totodatã, ºi procedura administrativã prealabilã este o condiþie specialã a exerciþiului dreptului la acþiune, normele invocate nefiind susceptibile de interpretare echivocã.

                     Este evident cã, ?n situaþia ?n care imobilul a fost ?nstrãinat cu respectarea dispoziþiilor legale, fiind incidente dispoziþiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, persoana ?ndreptãþitã trebuie sã urmeze procedura administrativã prealabilã, prevãzutã de art. 21 ºi urmãtoarele din lege.

                      Aceasta, deoarece, unitatea deþinãtoare este singura abilitatã de legiuitor sã emitã o emitã o decizie sau, dupã caz, dispoziþie de acordare a mãsurilor reparatorii prin echivalent const?nd ?n compensarea cu alte bunuri sau servicii, ori, sã propunã acordarea de despãgubiri.

                      Unitatea deþinãtoare nu poate, ?nsã, sã emitã decizie, respectiv, dispoziþie dec?t dacã este investitã cu soluþionarea unei notificãri formulate ?n condiþiile art. 22 ºi urmãtoarele din lege.

                      O asemenea condiþie prealabilã nu ?ncalcã prevederile art. 21 din Constituþie care consacrã accesul liber la justiþie, ?ntruc?t, vizeazã faza administrativã a procedurii necontencioase ºi nu afecteazã substanþa dreptului garantat, at?t constituþional, c?t ºi prin art. 6 alin. 1 din Convenþia pentru Apãrarea Drepturilor Omului ºi a Libertãþilor Fundamentale, ratificatã de Rom?nia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.

                      ?n acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, ?n cauza „Golder contra Regatului Unit”, 1975 cã „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum ºi cã „existã posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar ?n afara limitelor care circumscriu conþinutul oricãrui drept.

                        De altfel, accesul la justiþie ºi dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, ?n cadrul procedurii judiciare prevãzutã de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci ?n condiþiile ºi pe cãile prevãzute de legea specialã.

                     Or, dispoziþiile Legii nr. 10/2001, lege specialã ºi derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrãrii ei ?n vigoare, ?n raport ºi de adagiile „generalia specialibus non derogant” ºi „specialia generalibus derogant”.

                     ?n consecinþã, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv ?n perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, numai ?n condiþiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplicã cu prioritate faþã de prevederile art.480 din  Codul civil care constituie, dreptul comun ?n materia revendicãrii.

                        ?n caz contrar, s-ar ajunge la situaþia ?n care dispoziþiile Legii nr.10/2001 ar fi golite de conþinut, astfel ?nc?t sã nu-ºi producã efectele juridice, or nu aceasta este raþiunea pentru care a fost adoptatã o atare lege specialã de reparaþie.

 

         Pentru aceste considerente, ?n temeiul prevederilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, solicit admiterea recursului ?n interesul legii ºi pronunþarea unei decizii ?n sensul cã, dupã intrarea ?n vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate ?n mod abuziv ?n perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, acþiunile av?nd ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi ?ntemeiate pe dispoziþiile dreptului comun (art. 480 ºi 481 din Codul civil).

                       

 

 

PROCUROR GENERAL,

Laura Codruþa K?vesi

 

 

 

 

 

 

 

ISTORIC CRITIC AL LEGILOR RESTITUTIVE

 

LEGEA 112/1995

S-a vrut a fi o lege restitutivă dar, prin conţinutul prevederilor sale şi mai ales prin modul de interpretare al lor a dus la aplicarea abuzivă cre?nd practic un haos juridic. Aplicată astfel Legea 112/1995 a făcut ceea ce nu a făcut regimul comunist ?n 50 de ani şi anume a ?nstrăinat imobile care au aparţinut altor persoane.

Art. 1 din această lege se referea la imobilele care intrau sub incidenţa ei si anume cele preluate de stat CU TITLU. Norma nefiind foarte clar explicitată a dus la aplicarea abuzivă a noţiunii de „preluare CU TITLU”. S-au inclus astfel sub incidenţa acestei legi şi au fost v?ndute către chiriaşi imobile care ?n mod evident nu beneficiau de un titlu valabil al statului. Această greşeală a fost datorată şi faptului că aprecierea supra valabilităţii titlului statului aparţinea unor persoane din aparatul administrativ de stat şi nu de specialişti cum ar fi judecătorii instanţelor judecătoreşti.

Un alt articol aplicat ?n mod abuziv din legea 112/1995 este art. 9. Acesta instituia trei condiţii de v?nzare a anumitor imobile către anumite persoane şi anume :acestea să fie chiriaşi ?n aceste imobile, să depună o cerere după 6 luni de la momentul intrării ?n vigoare a legii şi ca imobilele ce se vindeau să nu fie restituite foştilor proprietari. Această ultimă condiţie a fost ?ncălcată ?n mod flagrant. ?n mod corect instituţiile abilitate ?n v?nzarea acestor imobile alături de chiriaşi trebuiau să aştepte soluţionarea cererii administrative formulate ?n baza legii 112/1995 a fostului proprietar, inclusiv ?n faza judecătorească a acestei soluţionări şi apoi să purceadă la o eventuală v?nzare către chiriaşi. Faptic ?nsă aceste instituţii (ICRAL) au trecut la v?nzarea către chiriaşi a imobilelor fără să ţină cont de situaţia juridică a imobilelor – dacă era preluat cu titlu sau nu şi dacă există o cerere a fostului proprietar sau nu.

 

Astăzi putem afirma că Legea 112/1995 a fost promulgată mai mult pentru a da posibilitatea anumitor persoane de a achiziţiona imobile valoroase la preţuri foarte mici, acest fapt ascunz?ndu-se ?n spatele unui fenomen juridic amplu generat de v?nzările ?ntocmite ?n baza acestei legi. S-a ajuns astfel ?n mod artificial un conflict social ?ntre foştii proprietari şi chiriaşii cumpărători ai caselor naţionalizate. Sub aparenţa protecţiei sociale a chiriaşilor, ?n sensul procurării de locuinţe pentru aceştia, statul a trecut la v?nzarea imobilelor naţionalizate ?n detrimentul foştilor proprietari care sperau la o reparaţie ?n sensul restituirii şi nu la un abuz ?n sensul v?nzării propriului bun către alte persoane.

 

Odată cu apariţia Legii 213/1998 putem aprecia că se defineşte ?ntr-un cadru normativ noţiunea de preluare cu titlu şi fără titlu. Tot această lege dă posibilitatea instanţelor judecătoreşti şi implicit a specialiştilor să aprecieze asupra valabilităţii  sau nevalabilităţii titlului statului. Legea vine ?nsă prea t?rziu, la aceea dată mare parte a imobilelor naţionalizate fiind v?ndute ?n baza legii 112/1995. Există ?nsă nenumărate cazuri ?n care s-a trecut la v?nzarea imobilelor naţionalizate chiar şi după intrarea ?n vigoare acestei legi.

Ceea ce rămas nev?ndut – şi statistic putem afirma că au rămas foarte puţine imobile naţionalizate – s-a putut restitui ?n baza Legii 10/2001.

Această lege deşi consacra principiul restituirii ?n natură introduce şi ideea conservării circuitului civil protej?nd sub aparenţa legalităţii şi a bunei credinţe toate v?nzările de case naţionalizate făcute ?n baza legii 112/1995.

Astfel această lege trimitea foştii proprietari ?n procese cu statul prin primăriile locale şi chiriaşi cumpărători, supun?nd controlului judecătoresc contractele prin care s-au v?ndut casele lor, accentu?nd astfel conflictul social. ?n mai toate aceste cazuri soluţiile au fost de respingere a acţiunii foştilor proprietari prin care aceştia solicitau să se constate nulitatea absolută a contractelor de v?nzare-cumpărare ?ncheiate ?n baza legii 112/1995, motivarea de bază fiind buna credinţă a chiriaşului cumpărător, indiferent dacă contractul era ?ncheiat sau nu prin fraudarea legii 112/1995.A fost nevoie de condamnări ale statului rom?n la CEDO pentru a se schimba această practică judecătorească.

Legea 10/2001 deşi s-a  vrut o lege restitutivă şi prin prevederile sale a fost mai aproape de acest adevăr, prin normele ei şi prin aplicarea ei a fost departe de principiul restitutio in integrum. Astfel :

-casele naţionalizate au fost luate de regimul comunist de multe ori ?ntr-o zi foştii proprietari fiind ?nchişi, marginalizaţi social sau exilaţi, acum la momentul restituirii legea pune pe drumuri pe foştii proprietari ?ntr-un demers administrativ de restituire cer?nd acestuia să aducă documente care de cele mai multe ori se aflau la ?ndem?na instituţiilor administrative implicate ?n procesul de restituire. Foştii proprietari trebuiau să aducă situaţii juridice, cadastrale, istorice de rol fiscal, toate acestea afl?ndu-se ?n interiorul primăriilor care erau implicate ?n procesul de restituire şi care puteau procura pe cale internă mult mai uşor aceste documente.

-instituia un termen de depunere a notificărilor de către foştii proprietari, deşi acţiunea ?n revendicare imobiliară este imprescriptibilă extinctiv. Au rămas ?n afara legii o sumedenie de imobile naţionalizate care nu au putut fi notificate de către fostul proprietar ?n interiorul termenului din diverse motive, de cele mai multe ori datorate faptului că ?nscrisurile doveditoare au fost descoperite foarte t?rziu sau fostul proprietar nu se mai afla ?n ţară.

-instituia un termen de prescripţie extinctivă pentru acţiunile ?n constatarea nulităţii absolute a contractelor de v?nzare-cumpărare prin care se ?nstrăinau imobile naţionalizate, ?n condiţiile ?n care aceste acţiuni erau imprescriptibile extinctiv. Prin ?mplinirea acestui termen de depunere a acţiunilor de mai sus se validau contracte de v?nzare-cumpărare ?ntocmite ?n baza legii 112/1995 care ?n mod evident fraudau legea.

-elementul nou pe care ?l introduce legea 10/2001 este restituirea proprietăţilor industriale, ?nsă ?n marea majoritate a cazurilor sub forma despăgubirilor deoarece aceste proprietăţi industriale au fost privatizate mai mult sau mai puţin legal. Foştii proprietari ai diverselor industrii naţionalizate puteau beneficia de h?rti reprezent?nd titluri de valoare sau de acţiuni la alte societăţi cu capital de stat de cele mai multe ori nerentabile.

 

PREZENTUL LEGILOR RESTITUTIVE

 

Legea 247/2005 nu schimbă ?n niciun fel criticile de mai sus, mai mult legea introduce ca metodă restitutivă  crearea unui fond denumit Proprietatea la care urmează să fie trimişi marea majoritate a foştilor proprietari. Acestora după ce li se emite o dispoziţie prin echivalent li se trimite dosarul unei comisii de evaluare ce urmează să dea o altă dispoziţie de emitere de titluri valorificabile la acest fond proprietatea.

Ceea ce se ?ncalcă ?n mod evident ca noua practică a procedurilor administrative este dreptul de opţiune a fostului proprietar cu privire la măsurile reparatorii. Legea dă posibilitatea fostului proprietar să aleagă fie alte bunuri şi servicii fie calea  măsurilor reparatorii speciale la Fondul Proprietatea (art. 26 Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005). Instituţiile administrative abilitate şi ?n special Primăria Municipiului Bucureşti emite dispoziţii de restituire prin echivalent cu ?ncălcarea dreptului de opţiune a fostului proprietar trimiţ?ndu-l pe acesta vr?nd nevr?nd direct la Fondul Proprietatea. De cele mai multe ori fostul proprietar nu ?nţelege că poate contesta această dispoziţie şi că poate opta şi pentru despăgubiri băneşti sau alte imobile, bunuri mobile sau servicii aşa cum spune textul legii şi nefiind informat acceptă dispoziţia şi implicit măsurile reparatorii speciale. Se ?ncalcă astfel ?n mod deliberat un drept al fostului proprietar, acesta fiind „păcălit” de nuanţele legii. ?n mod corect instituţiile administrative ar trebui să ceară opţiunea fostului proprietar urm?nd ca ulterior ?n raport de aceasta să emită dispoziţie.

 

Ca şi propunere legislativă o nouă lege ar trebui să fie formulată mult mai simplu şi ar trebui să ?şi aibă izvoarele ?n :

-practica CEDO care odată cu cazul Străin versus Rom?nia precizează că toate v?nzările făcute de statul rom?n pentru imobile preluate fără titlu echivalează cu v?nzarea bunului altuia şi care mai precizează că ?n cazul imobilelor preluate cu titlu acestea nu trebuiau v?ndute p?nă nu se soluţiona cererea fostului proprietar. Practic prin această nouă cazuistică CEDO se scot ?n afara legii majoritatea v?nzărilor ?ntocmite ?n baza Legii 112/1995.Soluţia legislativă ar fi restituirea către foştii proprietari a tuturor imobilelor preluate de stat fără titlu şi care nu au fost sistematizate recunosc?ndu-se astfel că dreptul lor de proprietate nu a ?ncetat să existe niciodată, şi oferirea de măsuri reparatorii chiriaşilor cumpărători ai unor astfel de imobile. Printr-o astfel de soluţie s-ar economisi mii de procese ce au drept obiect compararea titlurilor fostului proprietar cu al chiriaşului cumpărător, practica orient?ndu-se către fostul proprietar şi urmare a cazuistici CEDO.

-respectarea ideii de imprescriptibilitate a acţiunii ?n revendicare şi ?n consecinţă ?nlăturarea termenului privind notificarea prevăzut de legea 10/200. S-ar da astfel posibilitatea de a se recupera proprietăţi confiscate de regimul comunist şi care nu au fost notificate intr-un vreun fel, aceste situaţii ridic?ndu-se la numărul sutelor.

-pe l?ngă măsurile reparatori cu acţiuni la Fondul Proprietatea să se dea curs dreptului de opţiune a fostului proprietar cu privire la aceste măsuri reparatorii şi să se facă oferte şi de alte imobile ce aparţin statului, spre ex. apartamente din fondul locativ de stat ce urmează eventual să fie construite, sau chiar să se accentueze ideea despăgubirilor băneşti, metodă de despăgubire ce nu a fost ?nlăturată prin apariţia Legii 247/2005.

                                       av. Radu Arseni

IMPORTANT!!!

Recomandam tuturor proprietarilor ale caror imobile au fost preluate abuziv de stat sa initieze actiuni in revendicare prin comparare de titluri. Actiunile au inceput sa aiba sanse mari de castig, mai ales dupa schimbarea practicii CEDO prin solutionarea cazului STRAIN vs Romania.

Facem aceasta recomandare mai ales celor care au pirdut termenul in interiorul caruia trebuia sa initieze actiunea in constatare a nulitatii aboslute a actelor de instrainare. Daca nu veti initia aceste actiuni in revendicare prin comparare de titluri, riscati sa se implineasca termenul scurt de uzucapiune pentru chiriasii cumparatori, mai ales daca domiciliaza in aceeasi unitate administrativ teritoriala.

                                  av. Radu Arseni

Opinie Legală

 

Cu privire la aplicabilitatea art.26 din Legea 247/2005 ce modifică Legea 10/2001.

 

art. 26 din Legea 247/2005 instituie un drept de opţiune al persoanei ?ndreptăţite in situaţia ?n care nu mai este posibilă restituirea ?n natură a imobilului.

Unitatea deţinătoare sau entitatea investită este obligată să acorde ?n compensare alte bunuri sau servicii ori să propună despăgubiri ?n condiţiile legii speciale.

Nicăieri textul legii nu prevede obligativitatea persoanei ?ndreptăţite să accepte despăgubirile ?n condiţiile legii speciale.

Unitatea deţinătoare sau entitatea investită poate să trimită persoana ?ndreptăţită către despăgubiri doar ?n situaţia ?n care aceasta din urmă optează către acestea sau c?nd măsurile compensatorii cu alte bunuri sau servicii nu pot fi acordate.

Unitatea deţinătoare sau entitatea investită trebuie să facă dovada faptului că masurile compensatorii nu mai pot fi acordate şi ulterior să trimită către despăgubiri pe legea specială, dat numai ?n urma unor negocieri cu persoana ?ndreptăţită.

?n categoria măsurilor compensatorii „bunuri” intră şi banii, titlurile valorice garantate de stat sau alte imobile.

 

?n practică se constată o ?ncălcare a dreptului de opţiune a persoanei ?ndreptăţite, aceasta fiind trimisă direct la despăgubiri pe calea legii speciale. Aceste decizii trebuie contestate solicit?ndu-se instanţelor să acorde măsuri compensatorii băneşti la o justă evaluare şi nu trimiterea către despăgubiri pe o lege specială.

 

                                                                           av. Radu Arseni

 

Critici adusă Legii speciale privind acordarea despăgubirilor sub forma acţiunilor la Fondul Proprietatea.

 

-foştii proprietari nu au pregătire ?n materia burselor economice

-evident, ?n primă fază, oferta de v?nzare va fi foarte mare iar cererea de cumpărare foarte mică ceea ce va duce la o scădere drastică a preţului unei astfel de acţiuni şi implicit la diminuarea considerabilă a valorii despăgubirilor pentru un imobil

-pentru cei care optează pentru o asemenea măsură de despăgubire se creează un alt dezavantaj ?n sensul că nu au drept de a dispune dec?t asupra acţiunii fondului şi nu asupra acţiunilor societăţilor comerciale ce intră ?n componenţa fondului. Spre exemplu, dacă Adunarea Generala a Asociaţilor a unei astfel de societăţi comerciale hotărăşte dizolvarea societăţii comerciale sau se ajunge la lichidarea unei astfel de societăţi, Fondul ?şi diminuează capitalul, fără ca acţionarul fondului să aibă vreun cuv?nt de spus cu privire la acea societate comercială.

-imobilul a fost preluat de cele mai multe ori ?ntr-o singur zi, iar acum fostul proprietar trebuie să treacă prin proceduri complicate pentru  beneficia de despăgubiri cu o valoare variabilă pe o piaţă bursieră.

 Citeşte şi foloseşte!

 

      Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art.46 alin.5 raportat la art.20, 21 şi 44 din Constituţia Rom?niei.

Astfel, prin art.20 alin.2 din Constituţia Rom?niei se dă prioritate, ?n caz de neconcordanţă ?ntre legislaţia internaţională şi dreptul intern, legislaţiei internaţionale.

?n cazul nostru, prin limitarea adusă  dreptului la acţiune ce poartă asupra constatării nulităţii absolute asupra unor imobile ce au fost ?nstrăinate prin fraudarea legii sau av?nd o cauză ilicită sau imorală,  se ?ncalcă principiul consacrat de primul articol din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Dreptul pretins de fostul proprietar răm?ne astfel lipsit de principiul restitutio in integrum, ?n condiţiile ?n care legea, prin instituirea acestui termen de prescripţie extinctivă, acoperă acte de ?nstrăinare nule absolut pentru cauză ilicită, imorală sau ?ncheiate prin fraudarea legii.

Nu mai poate fi vorba de o protejare a circuitului civil ?n contextul ?n care se acoperă, prin lege, fraude comise ?n defavoarea statului şi a fostului proprietar, duc?nd la imposibilitatea acestuia din urmă de a mai solicita instanţelor judecătoreşti să constate nulitatea absolută a actelor de ?nstrăinare ce au o cauză ilicită sau imorală sau au fost ?ncheiate prin fraudarea legii.

Dreptul rom?nesc a consacrat principiul imprescriptibilităţii acţiunii ?n constatarea nulităţii absolute ?n ideea de a proteja valori socio-morale prin norme juridice civile.

Legea 10/2001, prin art.46 alineat ultim, nu face altceva dec?t să valideze, prin prescrierea dreptului la acţiune, acte nule absolut ce au o cauză ilicită sau imorală sau au fost ?ncheiate prin fraudarea legii, aduc?nd o atingere gravă a valorilor moral sociale protejate de normele civile.

Se creează o situaţie discriminatorie ?ntre acte nule absolut ce nu au ca obiect imobile naţionalizate şi care beneficiază de dreptul comun şi acte nule absolut ce au ca obiect imobile naţionalizate şi care devin valide prin ?mplinirea termenului de prescripţie prevăzut de art.46 alin.5 din Legea 10/2001 (situaţie contrară art.16 din Constituţia Rom?niei).

 

O situaţie mai gravă se regăseşte ?n cazul ?n care imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil. ?n acest caz, at?t Legea 10/2001 prin art.2 alin.2 c?t şi Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară intrării ?n vigoare a Legii 10/2001 (Decizia Curţii Constituţionale nr.73, publicată ?n MO nr.177, din 8 aug. 1995, partea I) recunoaşte că dreptul de proprietate a fostului proprietar nu a ?ncetat niciodată să existe.

Prin punerea fostului proprietar ?n imposibilitate de a mai solicita instanţelor să constate nulitatea absolută a unor acte de ?nstrăinare ce au drept obiect imobilul pe care ?l revendică, dovedind că aceste acte de ?nstrăinare au fost ?ncheiate cu nerespectarea legii la momentul ?ncheierii lor, se ?ncalcă principiul constituţional al garantării şi ocrotirii proprietăţii private astfel cum este stipulat ?n art.44 din Constituţia Rom?niei.

Este evident lipsit de echitate c?nd se dă prevalenţă unor acte nule absolut ?n defavoarea dreptului de proprietate ce nu a ?ncetat să existe, prin introducerea acestui termen de prescripţie prin art.46 alin. ultim din Legea 10/2001.

S-ar putea sugera calea unei acţiuni ?n revendicare, ?n acest caz, scopul restitutiv al Legii 10/2001 fiind ?nlăturat, legea ?nsăşi valid?nd, prin scurgerea timpului, acte de ?nstrăinare nule absolut pentru nerespectarea legii. Astfel, scopul pentru care a fost dată Legea 10/2001 nu mai poate fi atins.

Măsurile reparatorii prin echivalent nu pot fi primite astfel cum prevede Legea 10/2001, nefiind respectată condiţia prealabilităţii acordării lor, ?n condiţiile ?n care dreptul de proprietate al fostului proprietar nu a ?ncetat să existe.

 

Apoi, art.21 alin.1 din Constituţia Rom?niei dă posibilitatea oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru a-şi apăra drepturile şi interesele sale legitime, fără a putea fi ?ngrădit de vreo lege (alin.2).

At?ta timp c?t art.46 alin. ultim din Legea 10/2001 nu mai dă posibilitatea fostului proprietar de a solicita instanţelor să constate nulitatea absolută a unor acte de ?nstrăinare ?ncheiate cu nerespectarea legii, se ajunge la o limitare a liberului acces la justiţie.

Astfel, cazuri grave de nerespectare a legii prin ?nstrăinarea de imobile naţionalizate nu vor mai putea fi aduse ?n faţa instanţelor judecătoreşti spre a se constata, cum e şi firesc, nulitatea absolută a acelor acte de ?nstrăinare.

Drepturile şi interesele fostului proprietar sunt grav periclitate prin imposibilitatea de a mai solicita restituirea ?n natură a imobilelor care au fost preluate abuziv de stat – cu sau fără titlu valabil – şi care ulterior, după căderea regimului care le-a preluat abuziv (dar nu le-a ?nstrăinat), au fost ?nstrăinate prin acte nule absolut pentru cauză ilicită, imorală sau prin fraudarea legii, după 1989.

Scopul reparator al Legii 10/2001 se va limita la măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor fi suportate de contribuabili, iar acte ?ncheiate prin nerespectarea legii vor produce efecte juridice la protecţia acestei legi, acestea răm?n?nd ?n imposibilitatea de a fi dovedite ca fiind nule absolut ?n faţa instanţelor rom?neşti după termenul prevăzut de art.46 alin.5.

 

 

avocat Radu Arseni

 

 

Neconstituţionlitatea tezei a doua a art.46 alin.2 din Legea 10/2001

 

Se ?ncalcă dispoziţiile art.20 din Constituţia Rom?niei astfel:

Art.1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se referă la dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale. Ca excepţie de la această regulă sunt enumerate ?n teza a doua a primului alineat din acest articol exproprierea pentru utilitate publică, iar ?n alineatul al doilea se face trimitere la dreptul statelor de a adopta legi care se referă la folosinţa bunurilor conform cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor si a altor contribuţii sau a amenzilor.

Nicăieri, acest prim articol al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu face referire la buna credinţă a ?ncheierii actului şi nici la buna credinţă a dob?nditorului sau a subdob?nditorului, ca mod de dob?ndire a proprietăţii asupra unor bunuri ce aparţin altei persoane. Cum textul convenţiei a fost ratificat de statul Rom?n ?ncă din 1994, din acel moment acesta a devenit parte a dreptului intern.

Se creează astfel o situaţie conflictuală ?ntre articolul din convenţie şi art.46 alin.2 teza a doua, ?n sensul că, acest articol aduce o gravă atingere  dreptului stipulat de art.1 al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, valid?nd acte nule absolut, ?n frauda fostului proprietar, prin legiferarea excepţiei actului ?ncheiat cu bună credinţă. Or, practic, prin acest text de lege se procedează la o nouă naţionalizare a unui imobil, fostul proprietar nemaiav?nd posibilitatea de a reintra ?n posesia proprietăţii sale, deşi statul este vinovat de situaţia creată.

Contradicţia este şi mai mare fiind vorba de un imobil preluat de stat fără titlu valabil. Pentru acesta „dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desfiinţat” (Decizia Curţii Constituţionale nr.73, publicată ?n MO nr.177, din 8 aug. 1995, partea I), iar statul, pe cale de consecinţă, nu a fost niciodată proprietar. Acest aspect este ?ntărit prin ?nsăşi Legea 10/2001 ?n art.2 alin.2. Astfel, statul, prin această excepţie din teza a doua a art.46 alin.2 dispune legislativ asupra unui bun care nu este al său.

Textul art.46 alin.2 teza a doua din Legea 10/2001 nu face altceva dec?t să legalizeze fraudele comise ?n aplicarea legii 112/1995 şi ?n celelalte legi de ?nstrăinare a imobilelor naţionalizate. Excepţia actului ?ncheiat cu bună credinţă nu poate fi invocată legislativ de către un stat democratic pentru a acoperi abuzurile săv?rşite ?n contextul unor legi anterioare, fără a ?ncălca dispoziţiile primului articol al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi implicit ale art.20 din Constituţia Rom?niei, ?n condiţiile ?n care statul a preluat un imobil fără titlu valabil şi ?n consecinţă dreptul de proprietate al fostului proprietar nu a ?ncetat niciodată.

Dreptul de proprietate asupra unui imobil preluat de stat fără titlu valabil ne?ncet?nd niciodată, prin art.46 alin.2 teza a doua din Legea 10/2001, se ?ncalcă şi dispoziţiile art.44 alin.1,3 şi 4 din noua Constituţie, garantarea dreptului de proprietate răm?n?nd doar un simplu deziderat pentru foştii proprietari care nu şi-au pierdut dreptul de proprietate, ?n condiţiile ?n care se validează prin excepţia actului ?ncheiat cu bună credinţă, acte de ?nstrăinare nule absolut ce au drept obiect imobilele foştilor proprietari.

 

                                                                     avocat Radu Arseni

ATENTIE!

                 La aceasta exceptie, Curtea Constitutionala a raspuns pronuntand Decizia nr.145 din 25 martie 2004, o decizie foarte interesanta pe care v-o recomand cu caldura, mai ales ca se recunoaste de catre curte faptul ca daca imobilul a fost preluat de stat fara titlu, atunci dreptul proprietarului nu a incetat sa existe. Asta inseamna ca, daca imobilul aflat intr-o asemenea situatie a fost instrainat catre chirias, coexista doua titluri de proprietate pe acest imobil.

 

 

 

       Asociatia Proprietarilor Deposedati Abuziv de Stat are in obiectiv crearea unei legislatii care sa apere dreptul de proprietate si sa indrepte abuzurile comise de regimul comunist si de catre cel post comunist prin expropriere fortata, respectiv prin vanzarea unor astfel de imobile catre chiriasi!

        Insa, datorita unor nenumarate piedici, si cea mai importanta fiind lipsa fondurilor, nu intotdeauna putem face fata unui regim al carui interese sunt de a-si pastra imobile valoroase, achizitionate la preturi de nimic, in mod "legal"! Ei au puterea si banii, noi avem doar cuvintele, care speram sa fie auzite!

        De aceea avem nevoie de voi, toti aceia care mai cred in dreptate!

 

           FORUM PE TEMA PROPRIETATII. SPUNE-TI PAREREA!

                                        Spune-ti parerea in forum!

 

Bine ati venit la pagina asociatiei noastre. Aceasta pagina va ofera oportunitatea de a afla mai multe despre A.P.D.A.S.

Pentru a afla mai multe despre noi, apasati pe legaturile din meniu. Daca aveti intrebari sau comentarii, va rugam sa accesati pagina de contact.

Va multumim pentru ca ati vizitat pagina noastra si va invitam sa reveniti pentru a fi siguri ca sunteti la curent cu noutatile.

  Avand in vedere ca APDAS este o Asociatie care nu impune cotizatii, ea supravietuieste datorita donatiilor care se pot face in: 

Cont Bancar BCR – Sucursala Plevnei

                Cont. 2511.1 – 5127.1/ROL

               

pentru care va multumim.

Pentru orice alte probleme, in afara de cele juridice, ne puteti scrie la office@apdas.ro

 

         SITE ADMINISTRAT DE  avocat RADU ARSENI                                (tel.: +40722375226)

Home | Despre noi | Referinte | Contact | Noutati | Informatii


gazduit de myX.net